Remus Azoiţei și Eduard Stan, maeștri ai interpretării enesciene, deschid toamna „Concertelor Enescu”

  • Recomandă articolul

Seria „Concertelor Enescu”, cel mai vechi program permanent al ICR Londra, se reia, în 6 octombrie, cu un recital de supremă măiestrie, avându-i ca protagoniști pe violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan, cei mai mari interpreți ai repertoriului cameral enescian. Cu un program ce subliniază multiplele legături dintre creația clasică românească şi cea franceză, recitalul celor doi virtuozi va oferi o referință superlativă a modului în care trebuie să fie redată, în spirit și execuție, creație camerală a marelui Enescu. În program figurează „Balada” de Ciprian Porumbescu, Suita „Impresii din copilărie” de George Enescu, Sonata în La Major de Gabriel Fauré şi Rapsodia „Tzigane” de Maurice Ravel.
05-10-2016-03
Cei doi muzicieni colaborează cu succes de peste un deceniu, evoluând împreună cu numeroase ocazii și fiind, totodată, coautorii singurei serii de înregistrări cu integrala lucrărilor pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, lansată de Hänssler Classic în 2007-2008 și primită cu elogii de presa de specialitate. „O colecție de prima-mână”, scria la apariţie The Grampohone, iar The Washington Post titra: „un set de înregistrări exemplar”.

Violonistul Remus Azoiţei, descris de The Strad ca „un virtuoz lipsit de inhibiții, cu suflet și o tehnică fabuloasă”, este absolvent al Conservatorului din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski și fost bursier al renumitei Juilliard School din New York, unde a studiat cu Dorothy Delay, Masao Kawasaki şi Itzhak Perlman. A concertat de-a lungul anilor în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice din Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Wiener Konzerthaus. Este profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din Londra, director artistic al Societății Enescu din Marea Britanie.

Pianistul Eduard Stan, pe care Frankfurter Allgemeine Zeitung îl lăuda pentru „deosebitul simț al tonalității și culorii muzicale”, a studiat la Academia de Muzică din Hanovra sub îndrumarea lui Arie Vardi. Cariera concertistică l-a purtat pe cele mai importante scene din Europa și Statele Unite, printre care Berlin Philharmonie, Concertgebouw Amsterdam, Wiener Konzerthaus, Salle Cortot din Paris, Teatro La Fenice din Veneţia, Carnegie Hall din New York și Kennedy Center din Washington DC.

Pentru mai multe detalii, www.icr-london.co.uk.

Comunicat de presă ICR Londra

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }