Ce mai înseamnă « Acasă » în acest labirint lingvistic al Europei de azi ?
Mira Feticu, alături de zece scriitori și poeți din Europa, discută dilema apartenenței, dar și căile de a exprima semnificațiile cuvântului „acasă” într-o altă limbă, la Noaptea literaturii europene 2017, la Amsterdam.
Participarea autoarei este posibilă cu sprijnul Institutului Cultural Român Bruxelles. Evenimentul se va desfășura la Centrul cultural flamand De Brakke Grond din Amsterdam, în 10 mai, ora 20:00.
Discuțiile vor fi moderate de profesorul Guido Snel, scriitor, traducător și lector de studii europene la Universitatea din Amsterdam, și vor fi acompaniate de ilustrații live ale artistei flamande Sarah Yu Zeebroek
”(…) Cuvântul românesc « Acasă » nu mai înseamnă pentru mine nimic, dar încă doare, ca un picior amputat pe care vrei să-l scarpini că te mănâncă.
Trăiesc de 12 ani în Olanda și am construit aici o viață nouă. Cu mai puține vise, mai cu picioarele pe pământ (…) și sunt fericită (ca atunci când ești acasă) când mă uit la fiica mea. Thuis (acasă) e pentru ea thuis… așa cum trebuie să fie. Thuis există și fiica mea are un thuis. Repet asta des și asta e mantra mea. Acasă există, nu e așa de greu de avut și fiica mea are o acasa…”, scrie Mira Feticu în eseul „Acasa versus home”.
Revista literară Terras va publica, într-o colecție dedicată evenimentului, reflecțiile asupra sensului « Acasă » ale autorilor invitați la aceasta ediție a proiectului european.
Mira Feticu (n.1973, Breaza) a debutat în România în 1993 cu un volum de poezie. În prezent trăiește în Olanda, scrie și publică în neerlandeză. Din 2012 a publicat trei romane: Lief kind van mij (2012), De ziekte van Kortjakje. Lust, liefde en eenzaamheid (2013), Tascha. De roof uit de Kunsthal (2015), iar ultimul a apărut și în limba română în 2016, în traducerea autoarei, la editura Pleiade din Satu Mare.
Evenimentul este organizat anual de rețeaua europeană a institutelor naționale pentru cultură din Olanda, EUNIC Olanda, cu sprijinul Comisiei Europene.
Comunicat de presă ICR Bruxelles