Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” găzduieşte săptămînal, începînd cu această lună, spectacole ale Teatrului Foarte Mic, una din instituţiile teatrale bucureştene a cărei activitate a fost întreruptă în urma intrării în vigoare a Legii 282 din 18 noiembrie 2015 (funcţionarea într-o clădire cu risc seismic ridicat).
Nu întâmplător spectacolele Teatrului Foarte Mic se vor desfăşura la Sala Mică a TNB, sală destinată, încă din 2014, Programului 9G la TNB dedicat, în exclusivitate, tinerilor creatori de teatru, program ajuns la a doua sa ediţie, cu o producţie de 9 premiere pînă în prezent: Teatrul Foarte Mic se declară, la rîndul său, programatic, un “spaţiu deschis tinerelor generaţii, …unei generaţii de artişti care cred că teatrul trebuie să fie puternic, să tragă semnale de alarmă, să stîrnească luări de poziţie”.
Aşadar, solidari cu colegii noştri de la Teatrul Foarta Mic, sîntem convinşi că spectacolele lor vor adăuga săptămînă de săptămînă, un accent de culoare şi originalitate de care vor beneficia, în primul rînd, spectatorii pe care îi aşteptăm la Sala Mică a TNB!
Primele spectacole ale Teatrului Foarte Mic găzduite în Sala Mică a TNB sînt: 39 de trepte după filmul omonim de John Buchan şi Alfred Hitchcock – 23 februarie şi 2 martie 2016, ora 19.00 şi Casa cu pisici de Radu Iacoban – 10 martie 2016, ora 19.00.
Comunicat de presă TNB