La începutul acestei săptămâni se deschide, la Institutul Cultural Român din Londra, expoziţia de fotografie „Transylvania in Transition” a artistului britanic Simon Brown, dedicată vieţii de zi cu zi în comunităţile săseşti din Transilvania. Proiectul este realizat cu sprijinul Global Heritage Fund UK, organizaţie a cărei principală misiune este aceea de a proteja, conserva şi promova patrimoniul cultural în diferite ţări ale lumii.
Expoziţia cuprinde 25 de fotografii ce propun o incursiune vizuală în existenţa saşilor din România, o comunitate ancestrală, creatoarea unui patrimoniu material şi cultural extrem de valoros, care se stinge încet prin îmbătrânire şi emigraţie. Ca atare, foto-documentarul lui Simon Brown reprezintă şi o pledoarie pentru conservarea acestei excepţionale memorii culturale.
Cu ocazia vernisajului expoziţiei, va avea loc, în 17 noiembrie, un dialog despre destinul satelor săseşti în contextul modernizării, avându-i ca protagonişti pe câţiva dintre cei mai activi susţinători ai patrimoniului rural din România: William Blacker, autorul cărţii "Along the Enchanted Way: A Story of Love and Life in Romania" şi fondatorul Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture; John Akeroyd, celebru botanist şi consilier al Prinţului Charles; Nat Page, directorul Fundaţiei ADEPT; Rosemary Barron, scriitoare şi jurnalistă, autoarea a numeroase articole despre Transilvania printre care “Transylvania: A Modern Food Story”; şi Oli Broom, fondatorul companiei de turism The Slow Cyclist. Discuţia, deschisă de directorul ICR Londra, Dorian Branea, va fi moderată de artistul Tim Scott Bolton, cunoscut promotor al patrimoniului natural şi cultural românesc.
Proiectul face parte dintr-un program de promovare a culturii române prin intermediul practicii artistice a unor cunoscuţi artişti britanici cu scopul de a crea o veritabilă arhivă vizuală a descoperirii. Prima iniţiativă de acest tip a avut loc în primăvara anului trecut o dată cu Festivalul Transilvania, eveniment la care a participat însăşi Alteţa Sa Regală Prinţul Charles, urmată de expoziţia de desen şi grafică “Capturing Carpathia” a artistului britanic George Butler în noiembrie 2014 şi de expoziţia de pictură „Peisaje transilvănene” semnată de Clare Inskip la începutul lunii noiembrie a acestui an.

Simon Brown este un fotograf britanic cunoscut, specializat în portrete, arhitectură şi interioare. De-a lungul timpului, acesta a fost protagonistul a numeroase expoziţii personale şi de grup în Europa şi Statele Unite, şi a colaborat cu importante companii de publicitate şi design, dar şi cu reviste cunoscute precum “House & Garden”, “The World of Interiors”, “The Telegraph” şi “Vogue”. De asemenea, artistul a colaborat la publicarea câtorva cărţi dintre care se remarcă seria semnată de Robert O’Byrne, dedicată interioarelor caselor din diferite părţi ale lumii, în cadrul căreia au fost publicate, până în prezent, volumele “Romantic Irish Homes”, “Romantic English Homes” şi “Romantic French Homes”.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk