Violoncelistul Răzvan Suma şi pianista Rebeca Omordia continuă seria românească de concerte de la St James’s Church, Piccadilly

  • Recomandă articolul
Răzvan Suma, cel mai cunoscut violoncelist român al momentului și carismatica pianistă româno-nigeriană Rebeca Omordia continuă, în 21 august, seria de concerte pe care ICR Londra o organizează la St James’s Church, Piccadilly, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din centrul Londrei și, totodată, una dintre cele mai frecventate adrese muzicale.
Evenimentul este organizat în colaborare cu “The John Ireland Trust” şi “Archery Concert Productions“ şi propune publicului britanic un program în care figurează lucrări de John Ireland, Antonín Dvořák, Robert Schumann şi Bohuslav Martinů.
Acest concert completează consistenta prezență românească pe scenele muzicale ale capitalei britanice din această vară, care se va încheia cu debutul londonez al tinerei pianiste ieşene Lia Popa, la St Martin-in-the-Fields, în 1 septembrie.
Răzvan Suma a absolvit Academia de Muzică din București, după care și-a continuat studiile la Longy School of Music din Cambrige, Massachusets, în cadrul programului “Artist Diploma” şi a concertat cu peste 30 de orchestre din mai multe țări europene și alături de muzicieni de elită precum Maxim Vengerov, Alexander Sitkovetski, Borromeo Quartet, Misha Katz, Jin Wang, Cristian Mandeal sau Marin Cazacu. Din anul 2010, este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, iar începând din 2011 a susţinut o serie de turnee naționale solo în cadrul proiectului “Vă place…?” (“Do you like…?/ “Aimez-vous…?"). Prima ediţie, intitulată “Aimez-vous Bach?”, i-a fost dedicată compozitorului german și celebrelor sale “Șase suite pentru violoncel solo”. Este membru al Cellissimo Quartet, împreună cu Marin Cazacu, Alexandra Guţu și Octavian Lup, și formează de asemenea un duo cu pianistul spaniol Josu Okiñena, împreună cu care a înregistrat, în 2007, cele două sonate ale lui Brahms pentru pian și violoncel. Răzvan Suma cântă pe un instrument Charles Adolph Maucotell, creat la Paris în anul 1849, care i-a aparţinut marelui violoncelist francez Pierre Fournier.
Pianista româno-nigeriană Rebeca Omordia a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București în anul 2006, după care a studiat la Conservatorul din Birmingham și la Trinity College din Londra. În 2009, proaspătă câștigătoare a premiului Delius, a început o colaborare de durată cu Julian Lloyd Webber, împreună cu care a apărut pe scenele de la Wigmore Hall, Kings Place, St James’s Palace, Highgrove (pentru Prince’s Trust, fundația Prințului de Wales), Guildhall Portsmouth, Barnes Festival, William Alwyn Festival și în mai multe transmisii ale BBC Radio 3. Descrisă de publicația “Birmingham Post” ca “o pianistă dispusă să-și asume riscuri”, Rebeca a cântat ca solistă în săli de concerte prestigioase din Europa și Statele Unite ale Americii, printre care Wigmore Hall din Londra, White Hall din Helsinki, Ateneul Român din București, British Music Society, John Ireland Trust și Ralph Vaughan Williams Society. A putut fi ascultată în repetate rânduri pe BBC Radio 3, dar și la Radio România și pe postul național de televiziune TVR. În prezent, Rebeca lucrează la înregistrarea primului ei CD, care va apărea la AMP Records din St Louis, SUA, și va fi pus în circulație la sfârșitul anului 2015. 
 
Comunicat de presă ICR Londra 
object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }