Violonistul Remus Azoiței și pianistul Eduard Stan în concert la Milano

  • Recomandă articolul

Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român și se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură și Cercetarea Umanistică de la Veneția de promovare a operei marelui violonist, compozitor și dirijor George Enescu, prin intermediul unei serii de concerte organizate cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la trecerea sa în eternitate. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile. Pentru informații: 041 524 2309

Remus Azoiței  Numit de către revista britanică The Strad virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloase, violonistul Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din orașul său natal, Galați. După ce, în 1995, a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, Remus Azoiței a obținut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde a avut şansa să studieze cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obţinând titlul de Master of Music. De-a lungul anilor, artistul a beneficiat și de îndrumarea maestrului emerit Mihai Constantinescu precum şi a violonistului Bujor Prelipcean, lider al cvartetului Voces.

Remus Azoiţei a fost solist al unor ansambluri de prestigiu: Berlin Kammer Orchester, Orchestre National de Belgique sau Orchestre Philarmonique de Radio France. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy la Festivalului Internaţional George Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio şi televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte şi Mezzo. Cu ocazia debutului său la celebra Wigmore Hall din Londra, Sunday Express scria că a cântat un concert de neuitat în faţa unei săli arhipline şi a ridicat publicul în picioare.

În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei. În 2007, a pus bazele Societăţii Enescu din Londra, fiind unul din membrii fondatori precum şi directorul său artistic, poziţie pe care o ocupă în continuare. În 2005, a fost decorat de către Preşedintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele Mihai al Romaniei i-a conferit titlul de ofiţer ar ordinului „Coroana României”.

Eduard Stan – pianistul Eduard Stan s-a născut la Brașov și este fondatorul Festivalului George Enescu din Heidelberg/Mannheim (2005). A fost salutat de"Frankfurter Allgemeine Zeitung" pentru sentimentul său de timbre, tonuri și culori și a primit recunoașterea internațională după emigrarea în Germania în 1978, la vârsta de unsprezece ani. A susținut concerte în Europa și Statele Unite ale Americii în săli de concerte prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington DC, Konzerthaus și Philharmonie din Berlin, Konzerthaus din Viena, Salle Cortot din Paris, Concertgebouw din Amsterdam, Auditorio Nacional din Madrid, Lussemburgo Philharmonie, Palais des Beaux Arts și Flagey din Bruxelles, Praga Rudolfinum, Gasteig din Monaco, Musikhalle din Hamburg, Konserthus din Stockolm, Queen’s Hall din Copenhaga și la National Concert Hall din Dublin. Analizând debutul său la Wigmore Hall din Londra în 2008, revista “Classical Sources” a lăudat pianismul său de mare impetuozitate.

Student al Arie Vardi, Karl-Heinz Kämmerling și Martin Dörrie, Eduard Stan a absolvit Academia de Muzică și Teatru din Hanovra unde a obținut și diploma de master. De asemenea, a beneficiat de lecții de dirijorat în cadrul aceluiași institut. De-a lungul anilor, Herbert Blomstedt, Matthias Goerne, Karl Engel, Boris Berman, Paul Badura–Skoda au avut un interes puternic în cultivarea talentelor sale de muzician versatil.

 

Cu patronajul: Ambasada României în Italia

Eveniment promovat de: Expo in Città

Comunicat de presă IRCCU Veneția 
object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }