„Sint mai multe atitudini privind interviurile mele…”

Sint mai multe atitudini privind interviurile mele. La Catavencu nu mai stiu, de mult, cu cit imi sint platite. Dezinteres? Sentimentul ca altii le valorizeaza exact cit trebuie? Apoi, cineva m-a invitat sa fac doua interviuri pentru o revista cu uz intern. Contabilul, prin ale carui furci caudine trebuia sa trec, mi-a dat o intilnire. Aflind cit cer, mi-a spus: „Uite, de acord cu plata. Dar, daca dai doua bucati, negociem pretul total”. Am ramas perplex: foarte repede a acceptat suma mea, insemna ca puteam cere mai mult. Am ramas frustrat: urmau, de fiecare data, alte negocieri. De fiecare data, alte protocoale, alte chefuri. |n sfirsit, nu pot sa uit ce mi-a spus un al treilea personaj: „Suma asta e? Bun, eu nu ma pricep”. Mi-e greu sa stiu care-i valoarea exacta. Cum sa cer o suma? Cum sa calculez? Cinci impulsuri telefonice ori sapte-opt convorbiri. Trei-patru faxuri saptaminal, de pe telefonul personal. Urmeaza emotia. Treizeci de metri pe fiecare dialog telefonic. Pase intre secretara-purtator de cuvint-politistul de serviciu. Trei-patru centimetri de nervi. Reportofon uzura 0,01% fiecare interlocutor. Benzina un plin pentru sapte-opt. Scos legitimatie din buzunar un gest. Dat drumul la reportofon alt gest. Uitasem, asteptarea! Un minut-doua, doua […]