Sfirsit de partida cu scrisori si prieteni

Ceva s-a dereglat, parca, in sistemul nostru afectiv. In „launtrul“ nostru. Ceva-ceva, parca, nu mai functioneaza cum trebuie. Adica cum? Nici asta nu mai stim bine. Poate, deja, e un punct „de ruptura“ (sau „schimbare de panta“, cum ar spune matematicienii) produs de mult si traim doar o lunga normalitate dispusa in timp si spatiu: vorbe. Prea multe. Apelam la ele si cind ne-au devenit complet inutile. Intr-o povestire scrisa acum citeva decenii de William Saroyan, un arab si un armean „stau de vorba“ fara sa-si vorbeasca. Unde? In America. Despre ce? Despre nimic. Si despre tot. Asa. Pe tacute. Cei din jur nu inteleg ce se intimpla. Ce-ar fi de inteles? De „Arab sarman si ars de dor“ nu-si mai aduce aminte nimeni. Nici de Saroyan. A iesit din uz, e ca si uitat. Mi-a confirmat un scriitor american. De prestigiu. Nimeni nu mai pomeneste azi de Saroyan. Ca si Salinger, cel cu „desavirsita“ lui dupa-amiaza pentru un peste banana, ca si Kerouac sau Raymond Garver, cel cu moartea lui Cehov si niste trandafiri. In tot spatiul acesta alcatuit din cuvinte si taceri, confesiuni si incertitudini si spaime, neintelegeri si vagi iluzii, sfisieri launtrice si revolte sotto voce, intre […]