Exil si melancolie
- 29-01-2002
- Nr. 101
-
Andrei BODIU
- Literatură
- 0 Comentarii
Grigore CHIPER Cehov, am cerut obosit Editura Cartier, Colectia „Rotonda“, Chisinau, 2001, 88 p., f.p. Poezia lui Grigore Chiper amalgameaza notatia abrupta a realului si o anume reflexivitate, nascuta dintr-un fond marcat melancolic. Ultima carte a poetului, Cehov, am cerut obosit, e structurata pe trei cicluri, dintre care primul nu are titlu. Celelalte doua se numesc Styxul de acasa si Perioada albastra: addenda. Cea mai intinsa parte e prima. Ea defineste de fapt momentul in care se afla acum poezia autorului. Oboseala pare a defini eul, intors mai degraba spre un trecut fragmentat, un trecut al iubirilor pierdute, al oraselor din amintire. De aici si senzatia, exprimata intr-un poem, Astepti, senzatia unui exil asumat: „Din strada/ cobori direct in beci./ Totul e mut/ ca intr-un exil. Iata si exilul/ o fata sluta/ imbatrinita pe scaunul sau de aur“. Insingurarea, izolarea refac traseele memoriei. Poeziile de dragoste, scrise cu mare finete, reinstituie un timp al amintirii. Spatiul este, in aceste poeme, Timisoara, privita cu o nostalgie patrunzatoare (cred, cunoscind bine urbea, ca Grigore Chiper are un mod insolit de a o vedea): „Caldura miinii e un semn ca am ajuns/ linga florile galbene/ si lespezile umede ale muzeului banatean/ ce are […]