(In loc de) „comunicat de presa“
- 12-03-2002
- Nr. 107
-
Mihai MIHALCEA
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Inainte de a scrie rindurile care urmeaza am pus sub semnul intrebarii chiar necesitatea unui asemenea demers. Am cugetat vreme indelungata, fara a ajunge la o concluzie definitiva. M-am intrebat daca este firesc sa faci public ceea ce tine de reusitele tale artistice si daca lumea trebuie „anuntata“ ca existi si „produci“. Cum si de ce sa o (mai) faci atunci cind unii, altii, isi insotesc gesturile pestrite, uneori de-a dreptul frivole, de cite trei rinduri de comunicate de presa? Ce ma/te impinge sa o fac(i)? Sa fie orgoliul, sa fie frustrarea sau toate laolalta, plus reactia inversa la tristetea de a trai asemenea timpuri? Si cum sa o faci atunci cind esti artist independent, unic „administrator“ al propriilor proiecte artistice? Atunci cind in spatele tau nu se afla nimeni care sa-ti semneze comunicatele de presa, sa te promoveze, care sa-ti seduca finantatorii si care sa te protejeze in fata debilitatilor legislative? Si daca te promovezi singur, care sa fie tonul just? Iertare, dar nu am aflat raspuns. Din toate partile sint trimbitate anunturi de toate felurile, care se labarteaza la infinit pe aproape orice suport care ne inconjoara. In acelasi bazar, la preturi diferite, se vind trupuri, se amaneteaza […]