Bita ca instrument cultural

La sfirsitul anului trecut, in doua numere consecutive ale revistei Convorbiri literare, am publicat un articol destul de violent la adresa asa-numitilor proprietari de limba din Rusia actuala. Este vorba despre un grup relativ numeros de „critici literari“, nemultumiti de faptul ca literatura rusa este „deviata“ de autori evrei care scriu ruseste. Ultimul vizat de catre acesti ura-patrioti este Iosif Brodski, laureatul Premiului Nobel pe anul 1987, care, exilat fiind, a si apucat sa moara fara sa-si revada Petersburgul/Leningradul natal. Ma refeream, in articolul respectiv, la iresponsabilitate si nedreptate, la atitudinea provinciala si revenirea la spiritul autodistructiv care, intr-o anumita masura, a caracterizat cultura rusa. Punctul meu de vedere, destul de transant exprimat, era: „Sint sigur si ca scriitorul are dreptul sa-si aleaga limba (adica patria), in care va iubi si suferi, si ca nici o precizare a nationalitatii in buletinul de populatie nu-i intereseaza pe cei ce apreciaza poezia ca atare si nu inventata «rusicitate». Mandelstam, Pasternak, Brodski sint reprezentantii acestei patrii si fiecare din ei a repetat in felul sau drumul catre Golgota. Si iata care este acest drum: «Destinul evreilor este semnificativ prin faptul ca ei nu numai ca impartasesc soarta poporului lor, dar mai au in […]