Numaratoarea inversa: Poveste de vizavi (92)

Vizavi, la etajul cinci, sint citeva ferestre spre care imi fug privirile si acum. In apartamentul acela, dintr-un bloc oarecare, cu Nufarul la parter si un magazinel non-stop, un baiat obisnuia sa sarute o fata. Stateam la fereastra si priveam cum vizavi, in camera lor, baiatul o mingiia, ii saruta ochii mari si miinile perfecte. Vedeam cum fata isi hranea pestii din acvariu, cum el se uita la televizor, vedeam cum faceau patul si cum trageau jaluzeaua. Ii vedeam pe balcon, cind ieseau sa scoata muraturi din borcane sau cind, dimineata, el scutura patura. Stiam cind fac curat, stiam cind venea el seara tirziu iar ea ii dadea sa manince in bucatarie, stiam cind se certau, cind plingeau si cind se impacau. Eram martorul multor gesturi curate, paznicul multor nopti, admiratorul multor impacari. O urmaream pe ea dimineata, cind pleca la scoala, il priveam pe el seara, cind o scotea in oras. Ma uitam in lungul strazii cind se duceau spre metrou, pina ii pierdeam din vedere. Ei doi erau pentru mine perechea de vizavi, cei care stiau lucruri si pe care nimeni si nici o secunda nu-i despartise vreodata. Pina intr-o zi. Eram, ca de obicei, la fereastra de […]