Retrospectiva Nicolae Manolescu (VI)

Oglinzile paralele Volumul 3, Critica. Eseul, este o adevarata constructie de oglinzi care suprapun la nesfirsit imaginile altor critici peste cele ale lui Manolescu insusi. Cine imagineaza pe cine, te intrebi. In Perpessicius, „criticul se naste impotriva cronicarului, emancipindu-se treptat de sub tutela lui cind nu mai vrea sa fie obiectiv, impartial“ (7). Cronica in sine este zadarnica, fara utilitate, daca nu este si o interpretare, scrie Manolescu inca din 1967. Un an mai tirziu, Vladimir Streinu este situat intre „degustatorul de carti“ care era Perpessicius si „grefierul“ criticii care a fost Pompiliu Constantinescu, om lipsit de originalitate, dar maiorescian convins, militant pentru autonomia esteticului si spirit antididacticist. Simpla practica estetizanta a criticului nu este de ajuns, deducem noi, daca lipseste harul (33-34). Serban Cioculescu este un ironist, „scotocitor de maruntisuri“ (36), familiar doar cu scrierile clasicilor romani. Articolele lui nu sint critici literare propriu-zise, nefiind „nici aprecieri de valoare, nici interpretari, nici idei generale“ (45), ci „glose filologice“, observatii despre „aspecte“ literare, asa cum articolele lui Perpessicius erau doar „mentiuni“, prin „glosarea indelunga si meticuloasa pe marginea textelor“ (45). Un scurt portret ironic egaleaza ironia lui Cioculescu: „In fapt, cred ca Serban Cioculescu citea cu creionul in mina dupa […]