Julieta, Ofelia, Romeo si Hamlet

Traim intr-o lume in care biografiile si bibliografiile conteaza din ce in ce mai mult. Ale unui om, ale unui spectacol sau unei intimplari, ale unui razboi sau ale unei paci. Vazutul si simtitul, traitul, ginditul si reflectatul sint asaltate – de atitea ori, parazitate! – de bibliotecile/arhivele/dosarele etc. acumulate, pe diferite cai, in memoria noastra. Sau a lumii. Bagajul interpretativ al lui ce-a-mai-fost devine coplesitor, uneori cu folos, alteori inutil. De aceea, ori de cite ori vrem sa abordam o carte sau un spectacol, un concert sau o noua calatorie, poate o alta/noua iubire – de ce nu? –, ne izbim de trecut: al lumii, al nostru – strict individual. Hamlet-ul lui Vlad Mugur de la/cu Nationalul clujean nu poate face exceptie. Tocmai pentru ca este un spectacol de exceptie, o vadita iesire din norma. Astfel de spectacole (carti, gesturi, inventii etc.), chiar daca nu schimba fata lumii, o fac mai suportabila. Imping (sic!) inainte modul nostru de a gindi/simti/trai/judeca. Sigur: ne contrariaza. Dar care-mare-noua realizare (artistica sau stiintifica) nu a socat? Spectacolul regizorului Vlad Mugur – si al intregii echipe – este o astfel de alcatuire. Critica „de specialitate“ si-a spus cuvintul si a pus accentele necesare. Plusind […]