GELLU NAUM: Cronica unui interviu anuntat

Mi-am dorit la inceputul acestui an sa-i iau un interviu lui Gellu Naum. Eram ca vinatorii aceia trufasi care au auzit ca exista undeva un exemplar rar si si-l doresc neaparat in colectia lor. Iar pentru asta se angajeaza intr-o expeditie lunga si grea. Citisem cartea Simonei Popescu despre Gellu Naum si retrezisem astfel in mine entuziasme vechi plus o nevoie, la fel de veche, de fascinatie absoluta. Stabilisem deja cu doamna Lygia data interviului. Urma sa fie intr-o luni, la ora 11, in nu stiu exact ce zi a lunii februarie. In noaptea de dinaintea intilnirii, s-a stirnit un viscol puternic si, pina dimineata, a nins continuu. Avusesem o noapte alba pentru ca baietelul meu de 4 ani racise si avea o febra de 40 de grade. Am sunat-o pe doamna Lygia dimineata pe la ora 10, ca s-o anunt ca sosesc. Mi-a spus aproape plingind ca ar fi bine sa aminam interviul pentru una din zilele urmatoare, pentru ca domnul Gellu s-a simtit foarte rau in noaptea precedenta si tocmai chemase doctorul. Cu glasul ei blind, dar aproape profetic, de mare preoteasa a unui templu secret, mi-a explicat ca viscolul a fost cu siguranta de vina pentru tot. […]