„Puteti iesi linistiti…“

„Umblam nauca pe lume“ cind l-am cunoscut pe Gellu Naum. M-a condus catre el un personaj straniu, cu nume de piatra pretioasa. Am venit pentru o ora, am ramas cinci. Nu intelegeam nimic din ce spunea, dar fiecare cuvint rostit mi se parea extrem de important. Aveam 21 de ani, nici o idee despre poezia lui Gellu Naum, dar sentimentul foarte puternic ca aceste momente le cautasem dintotdeauna. Pe Lygia Naum am cunoscut-o in aceeasi seara de iarna. „Martor si arbitru“ al existentei poetului, ea imi pare acum la fel de misterioasa cum mi-a parut in prima seara. Tot de la ea am inteles sa fii „nespus de dura si de blinda in acelasi timp“. Mai multe lucruri s-au intimplat cu mine in acesti ani. Unul dintre ele mi-a ramas nedeslusit si astazi. „Data fiind natura iluzorie a celor doua stari“ (somn-trezie), am fost martorul tacut al unei intilniri dintre Gellu Naum si Carl Gustav Jung, poet, dupa cum il considera primul („pacat ca trebuie sa-i spun adio pe treptele vreunei catedrale…“). Intilnirea s-a desfasurat cam asa: ne aflam toti trei intr-o casa imensa, intunecata, batrina, in paragina; pe scara ce unea parterul cu etajul (etajele?) se aflau Naum, primul, […]