Dizidenta romaneasca
- 23-04-2002
- Nr. 113
-
Adrian NICULESCU
- EVOCARE
- 0 Comentarii
O tara scoasa din circuit Luati cu grijile zilnice, indiferenti sau, poate, doar distrati, am uitat mai cu totii (inclusiv cel ce scrie aceste rinduri, la citeva saptamini bune de cind s-ar fi cuvenit) de aniversarea unui moment de referinta din istoria recenta a Romaniei. Catre sfirsitul trecutei luni februarie, s-au implinit 25 de ani de la aparitia „miscarii Paul Goma“. Asa a intrat ea in constiinta contemporanilor, simplu, sub numele initiatorului sau. Acesta a fost si inceputul dizidentei in Romania. Goma a fost primul – si deschizator de drumuri. Indiferent de controversele de azi, suscitate de una sau alta dintre pozitiile sale actuale, nu i se poate lua acestuia trecutul. Cu alte cuvinte, dupa clasica expresie a istoricului Vlad Georgescu, sa se ajunga ca, in functie de prezent, trecutul, nu viitorul unui om sa devina imprevizibil. Era un procedeu tipic bolsevic. Paul Goma, atunci, a salvat onoarea Romaniei, inscriind-o pe harta, deja bine conturata, a miscarilor de opozitie interioara din celelalte tari din Est. Sa ne aducem aminte. La vremea aceea, incepind cu URSS, unde era cel putin la fel de greu ca la noi, existau deja colosi precum Alexandr Soljenitin, premiul Nobel pentru Literatura, 1970, sau academicianul Andrei […]