Copacul durerii; Inapoi la abc
- 11-06-2002
- Nr. 120
-
Vivienne VERMES
- Literatură
- 0 Comentarii
Copacul durerii Mama, sint pomul tau de Craciun Priveste unde globurile tisnesc din sinii mei Pentru a straluci in camera de zi Uita-te cum gura-mi Plina de zapada Aproape, aproape, Iti cinta colinde Mama, ramurile-mi fura aduse cu blindete carate de ciini husky Membrele-mi albe ca pinza fura aduse Sa te inveseleasca Mama, leaga-mi trunchiul cu o funda aurie Nu te apleca mai jos, mama, Ma opresc In ghiveci Ramurile-mi sint in gradina, mama, Acolo, pe margine, Unde marea isi matura Ierburile si soaptele Frunzele-mi sint aproape inecate In fiecare noapte, de cind m-am nascut Amestecate cu lucruri Marea aduce Oase, bucati de oameni, mama Si o gramada atit de arsa Urla intreaga noapte In zori a amutit Leganindu-se neincrezatoare prinsa in frunzele cu lama de pumnal, aici In copacul meu al durerii Mama, leaga-mi trunchiul cu o funda aurie Nu te opri, cinta-mi un colind, mama tipa zdravan pina acoperisul va cadea Astfel incit mareea A fiecarei nopti de diformitate Sa nu-ti deranjeze Veselia de Craciun. Notre Dame Marita doamna, ranita esti Singe ascunzi intr-un trandafir Barbatii au taiat in bucati de cristal slefuit Cea mai intima parte a ta Au pus-o sus, la vedere Strapunsa de lumina zilei […]