O vacanta cistigata cu truda
- 02-07-2002
- Nr. 123
-
Raluca Alexandrescu
- CRONICA POLITICA
- 0 Comentarii
Parlamentarii au intrat saptamina trecuta in vacanta. Perspectiva unei atit de asteptate pauze i-a facut pe membrii Senatului sa prinda puteri precum croitorasul cel viteaz si sa voteze 60 de legi intr-o singura zi. Legile adoptate de Senat inainte de sfirsitul sesiunii parlamentare s-au inscris, in linii mari, in doua categorii. Prima ar fi cea a proiectelor care nu au pus probleme deosebite si care isi asteptau rindul. A doua categorie este cea a proiectelor-problema, aminate ori tergiversate de-a lungul mai multor luni, care au stirnit controverse aprinse, au suscitat, prin imperfectiunea redactarii lor, zeci de amendamente ori pur si simplu contestari, toate avind drept consecinta intirzierea adoptarii lor. Zestrea legislativa a tarii s-a imbogatit insa la sfirsitul sesiunii, pentru ca unele dintre proiectele de lege care au stirnit cele mai multe dezbateri au fost adoptate. Este vorba, in primul rind, de legea privind Parchetul National Anticoruptie (PNA), care a fost, in aceiasi zi, votata de Senat si trecuta prin comisiile de mediere ale celor doua Camere parlamentare. Varianta adoptata prevede ca procurorul sef al PNA sa fie numit de seful statului, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza recomandarii ministrului Justitiei. Legea nu mai asteapta decit promulgarea din […]