Despre un festival „din mileniul trecut“ (I)

26 noiembrie 2000, 6.30, intuneric, desteptator, cafea, gind acasa – „dea Dumnezeu gindu ’al bun“, (nttt!), cinematograf, 7: 12, coada, 67 de persoane deja… (!!!) Sint la Amsterdam, mai precis la IDFA (adica International Documentary Filmfestival Amsterdam), in a treia zi de festival. Pe primele doua le-am ratat, am sosit abia azi-noapte. Cum spuneam, un festival de documentar. Incerc sa-mi imaginez aceeasi secventa: 6.30 s.a.m.d., iarna bine (adica ploaia „tipica“, Joris Ivens-iana), coada la bilete (scumpe) pentru filme documentare, de lung-metraj… in Bucuresti. Nu „tine“. Poate acum 20 de ani, la Cinemateca sau la Casa Studentilor, sau peste alti 20, la un cinematograf „de arta“ (sau cum se vor numi acelea; nu ma indoiesc ca vor exista). Cam tot atit ne da si Nick Fraser, BBC, pina la integrarea in Uniunea Europeana, insa despre asta mai tirziu. Deocamdata: IDFA. Nu poti discuta despre ea (am sa-i spun astfel festival-ului datorita componentei aproape exclusiv feminine a staff-ului) fara a nota boom-ul documentar de la mijlocul deceniului recent incheiat. In 1988, cind incepea IDFA, mesajul (tiparit in caietul program) al directoarei festivalului – Ally Derks, aceeasi pina acum – trada nesiguranta cu privire la viitorul intreprinderii sale; era un moment dificil, genul […]