Europa ca patrie a exilului (II)

Paradigma exilului impus. „Sindromul Ovidiu“ La Roma, exilul nu era deloc considerat „mai dulce decit moartea“, iar in ochii unora dintre juristi, el era chiar pedeapsa capitala. Prototipul exilatului este si primul cu adevarat notoriu din aceasta lunga istorie: poetul Ovidiu. In cazul lui, sint intrunite toate elementele constitutive ale paradigmei exilului: considerindu-l drept un factor de influenta morala negativa, imparatul August decide indepartarea lui de la Roma. Locul ales, impus, este un spatiu al pedepsei: un loc al barbariei umane si meteorologice, un loc situat la marginea inospitaliera a imperiului, deci la marginea lumii. De fapt, afara din lume, caci, pentru rafinatul poet latin, lumea devine de neconceput, de nelocuit, in afara culturii, a civilizatiei. Ele singure dau sens existentei si numai prin ele viata poate fi o delectare. Or, nimic din toate acestea pe tarmurile neprimitoare ale Pontului Euxin. Poetul isi parasea sotia, prietenii, viata anterioara, cu toate ca in momentul plecarii, trista, memorabila noapte de 15 noiembrie anul 8, nu putea sti ca pleca pentru totdeauna. Ovidiu parasea mai ales Roma, „Roma care imbratiseaza cu privirea lumea intreaga, de la inaltimea celor sapte coline ale sale; Roma, pamint de imperiu, pamint al zeilor!“ Cit despre motivele exilului […]