JAZZ. Doua revelatii
- 28-11-2000
- Nr. 40
-
Alexandru ŞIPA
- Arte
- 0 Comentarii
Miercuri 22 noiembrie, Clubul de jazz Green Hours a programat o actiune live intr-o alta seara decit cele traditionale de pina acum (luni – teatru, joi si duminica – jazz sau blues). In prima parte a programului a evoluat cea mai tinara formatie de jazz de la noi, Jazz Challenge, alcatuita din: Catalin Milea – saxofon, Vlad Vedes – chitara bas, Laurentiu Stefan – baterie, Alexandru Borsan – pian, Dan Nicolau – trompeta, cu totii studenti la Universitatea (Conservatorul) de muzica Bucuresti. Microrecitalul lor a cuprins doua compozitii ale saxofonistului Garbis Dedeian si patru piese standard, care au demonstrat nivelul remarcabil, individual si colectiv la care au ajuns membrii acestui grup. Dincolo de tehnica instrumentala si muzicala acumulata pina acum, dincolo de necesitatea continuarii studiului intens si a prezentelor scenice cu mai mare frecventa (indeosebi in cluburi), important mi se pare de subliniat entuziasmul lor si mai ales microbul jazz-ului de care evident s-au contaminat deja. (Si acesti tineri il contrazic pe maestrul Marius Popp, care zilele trecute se plingea ca in ultimii ani in jazz-ul romanesc au aparut mai multi organizatori decit muzicieni…) Cea de a doua revelatie a serii mi-a fost oferita de Trio Golcea – Soleanu – […]