Pactul somatografic. 1. In transeele lui MHS

Incep acest periplu poietic (cautarea acelor scriituri narative pe care instinctul si obsesia corporala le-au imprimat deja in pielea autorilor) cu un prozator pentru care nu corpul este limita de articulare a fiintei, ci numele, formula lingvistica menita a da corpului o identitate. Este vorba de Mircea Horia Simionescu. Discursul lui cu o mie de capete (ludice, antirealiste, fals istoriografice, subliminale, poetice, lexicografice, simulative, anamnetice etc. etc.) are intotdeauna nevoie pentru a se intrupa de stimuli si lansatori verbali preexistenti. Or, ce poate fi mai incitant decit timbrul unui nume lipit pe plicul inchis al unei identitati de sine? Orice poveste poate incepe exact din acest punct, prin combinatii, substitutii si analize psiho-onomastice. Existentele astfel rezultate (caractere, umbre, personaje, fantose, mutanti etc.) pot sa aiba mai departe un destin, un timp de ardere si de consum, desi, in economia scriiturii, faptul acesta nu mai este semnificativ. La Mircea Horia Simionescu, lumile create merg de la un moment dat incolo singure, ca niste jucarii cu baterie, pina la descarcarea finala. Semnificativ ramine faptul ca in ciclul Ingeniosului bine temperat, dar si in alte puncte ale scrisului sau, pentru acest autor onomastica reprezinta o sursa de vertij existential, de deruta civic-morala si […]