Negruzzi si jucatorul de table

„Nu-mi mai spune «domnule Olareanu», spune-mi «conu’ Costache»! “Cred ca ma aflam intr-un tren de noapte care mergea spre Bistrita. In tren se mai aflau si alti scriitori bucuresteni si brasoveni invitati la „Saloanele Liviu Rebreanu“. Era pe la sfirsitul anilor ’80. Mergeam la Bistrita cu sentimentul ca acolo se intimpla un eveniment cultural imposibil in oricare alt oras din Romania perioadei ceausiste (si asa si era!). Pentru ca mergeam la Bistrita si pentru ca aveam in geanta un text (la care lucrasem din greu) despre „viziunea telescopata“ in proza lui Radu Petrescu, ma simteam usurat si mai liber ca niciodata. De citiva ani, Radu Petrescu era un mare prozator roman despre care trebuia sa vorbim la trecut. Ma obisnuisem cu acest trecut si acum discutam de la egal la egal, pe coridor, la o tigara, intr-un vagon de dormit, cu alti doi mari „tirgovisteni“: Costache Olareanu si Mircea Horia Simionescu. Cred ca era prima noastra discutie mai pe indelete. Noaptea abia incepuse si drumul era lung. In acea noapte Costache Olareanu a devenit pentru mine „conu’ Costache“. El mi-a cerut sa recurg la acest apelativ care era, fara doar si poate, o dovada de prietenie. Il cunosteam pe Costache […]