Cercul vicios. Tendinte la Venetia 57

„Daca e Venetia, e Asia“… E un truism pe care palmaresul ultimelor opt editii ale Mostrei de film venetiene aproape ca l-a ridicat la rang de lege. In tot acest rastimp, nu mai putin de cinci „Lei de Aur“ au plecat spre Estul indepartat: 1992 – Qui Ju Da Guansi (Qui Ju merge la judecata, r. Zhang Yimou, China), 1994 – Aiqing Wansui (Traiasca dragostea, r. Tsai Ming Liang, China), 1995 – Cyclo (r. Tran Anh Hung, Vietnam), 1997 – Hana-Bi (r. Takeshi Kitano, Japonia) si 1999 – Not One Less (r. Zhang Yimou, China). Era de asteptat ca istoria sa se repete si in acest an, cu atit mai mult cu cit in competitie se aflau trei titluri asiatice care porneau drept favorite: Platform (al chinezului Jia Zhang Ke), Seom (al sud-coreeanului Ki-duk Kim) si Durian Durian (al hongkonghezului Fruit Chan, laureat cu doar citeva zile in urma la Festivalul de la Locarno, pentru Little Cheung). Daca e festival de film, e Iran Juriul condus de Milos Forman le-a ignorat insa cu desavirsire, preferind – in virtutea truismului enuntat anterior – ceea ce un grup de rezistenta din rindul criticilor numeste, cu vadita resemnare, „inevitabilul film iranian“. De asta-data, […]