Exceptia Bekkanko

Institutiile scolare si cele teatrale isi redeschid aproape simultan portile, motiv pentru o privire asupra ofertei repertoriale adresate publicului tinar. Daca spectacole pentru copii se monteaza cu regularitate atit in teatrele specializate, cit si in cele pentru adulti, in schimb, cele pentru tineret reprezinta o raritate chiar si pe afisele institutiilor ce poarta explicit in sigla numitul destinatar. Mai mult, literatura dramatica dedicata (pre)adolescentilor lipseste aproape cu desavirsire. Singurele piese autohtone harazite lor dateaza din perioada comunista. Artificiale si sufocate de mesaj ideologic, ele sint irecuperabile. Sper! Cit despre importuri: informatii putine si o circulatie extrem de anemica a celor citeva traduceri, nepublicate, fireste. Indiferenta generala fata de categoria de public amintita este vadita. Motivele imi scapa. Consider ca un serviciu public, mai ales cultural, asa cum sint teatrele subventionate, are datoria de a acoperi intreg spectrul comunitar. Si, la fel de important, ca valoarea nu are legatura cu virsta… spectatorilor. Preocuparea cvasiinexistenta nu e justificata nici de vreun sondaj care sa indice o cerere scazuta. Dimpotriva, aparitia pe „piata“ a unei astfel de piese demonstreaza ca productiile de gen au cautare si chiar recunoastere. Dovada stau cele trei montari ale piesei Bekkanko de Asaya Fujita. In penuria cultivata cu […]