TEATRU. Anti-teatrul la Beckett
- 27-08-2000
- Nr. 27
-
Ovidiu DRĂGHIA
- Arte
- 0 Comentarii
Samuel BECKETT Sfirsit de partida Traducere si prefata de Stefana Pop, Biblioteca Apostrof, Colectia „Puck“, Cluj, 2000, 93 p., f.p. Teatrul asa cum il stiati a murit. Exista acum anti-teatrul! Asa ar trebui sa sune sloganurile revolutionare din anii ’50. Operele unor Beckett, Adamov sau Ionescu, de demolare a vechilor fundamente ale piesei de teatru, nu au facut decit sa-l impinga spre teritorii mai putin explorate: simularea realitatii, o mai mare importanta acordata cuvintului (ca liant intre personaje si, cu toate acestea, foarte adesea vidat de sens), o reconsiderare a decorului (alt paradox: prin simplificare, prin saracia butaforiei, acesta exprima mai mult decit decorul abundent din teatrul clasic). Personajele sufera in acest nou teatru de la mijlocul secolului al XX-lea transformari importante. Astfel, in teatrul lui Ionescu personajul este in descompunere – Regele moare – , este intr-un proces de metamorfoza – Rinocerii – , dar isi pastreaza pina la capat o firimitura de umanitate. In teatrul lui Beckett, personajul se estompeaza definitiv. El este fara sa fie, iar cuvintele pe care le emite sint un simulacru de dovada a existentei. Cuvintele reprezinta personajul pieselor de teatru (numele proprii care apar sint si ele, de fapt, cuvinte cu istorie, desi […]