Cinema Paradiso si privatizarile pamintene

„Europa? Nu-mi pasa de Europa!“ (Mihai Viteazul – apud filmul omonim din 1971, relansat in difuzare luna trecuta, cu aplauzele invitatilor la replica de mai sus) Un nume si o definitie mi-au venit automat in minte, la recenta inaugurare a celor zece sali de cinema din supermagazinul Bucuresti Mall, el insusi nou-nout. Numele adevarat al complexului de sali este Hollywood Multiplex, dar i-am spus pe loc Cinema Paradiso, dupa titlul filmului lui Giuseppe Tornatore din 1989. Definitia e mai lunga si priveste raportul dificultuos dintre tehnica si arta, in context cinematografic romanesc, asa cum il vedea fara greutate in 1930 Liviu Rebreanu: „Partea tehnica se poate insusi, precum partea materiala se poate lua gata. Acestea sint elementele exterioare ale problemei cinematografice, pe care se grefeaza spiritul specific“. Supranumele paradisiac traduce incintarea pe care nu avem nici un motiv sa ne-o retinem, sa o limitam ori s-o conditionam, desi pretexte s-ar gasi, cum nu lipsesc filistinilor nici in fata minunilor, fara a mai vorbi de politrucii remanenti. Iar definitia-rationament a lui Rebreanu ne scoate din impasul vesnic al acelorasi, in gindire si actiune: oricit de dureroase si aparent paralizante in cinema, decalajele tehnice si deficitele de ordin materialist n-au fost niciodata […]