Occident – „occidentul“ unei cinematografii virtuale

Dupa E pericoloso sporgersi (1995) al lui Nae Caranfil si Marfa si banii (2001) de Cristi Puiu, Cristian Mungiu este – cu al sau Occident (2002) – al treilea debut care conteaza, notabil si evolutiv, intr-o cinematografie romaneasca virtuala (pe ruinele celei malformate sau pulverizate de fostul regim ori in trena lui). In vria intretinuta 13 ani de politica incompetentei manageriale si a mafiei din bransa au fost, se stie, mult mai multe debuturi, intr-un numar-record de peste 20, coplesitor de multe dintre ele cu functie de stindard demagogic al respectivei politici sau sortite de ea esecului previzibil, blocarii la primul film ori exilului. Dintre acestea: notabile, dar involutive in atavismul tematic si de formula al numitei trene – debuturile impotmolite ale lui L. Damian cu Raminerea (1991) si Drumul ciinelui (1992); pierdut in spatiul productiei straine unde a putut evolua normal – Radu Mihaileanu (de vazut daca, cine si cind l-ar putea recupera), cu excelentul Trenul vietii (1999), ulterior mai modestului Trahir (1994); in fine, fixat in convalescenta autorlicului total si a scenaristicii artizanale – M.Th. Barna, unul dintre extrem de putinii din cele doua duzini de debutanti lasat sa ajunga la a doua pelicula: Razboi in bucatarie (2001), […]