Sa omiti intr-un rind cit altii intr-o carte

Textul publicat de Petru Popescu in Romania literara Nr. 37/2002, intitulat Fiica faraonului, se incheie induiosator astfel: „…ce ne leaga pe noi si pe toata generatia noastra e Romania de atunci. Departe de a dori-o uitata, toti o vrem revenita in memorie, pentru ca toti, chiar si sacrificatii, chiar si victimele, am iubit-o adinc. Chiar daca am si respins-o, chiar daca am fugit de ea. Trecutul acesta e al nostru, el ne trebuie, nu dureros si traumatizat, ci vindecat“. Cine sint acei „noi“ e clar: Petru Popescu si Zoe Ceausescu, fiica faraonului, cum o numeste autorul. Dar pretentia cu „toata generatia“ lor mi se pare exagerata. Pentru ca Petru Popescu nu provine doar dintr-o „familie de ofiteri si popi“, ci si dintr-una care detinea ceva putere in sistemul comunist. Tatal scriitorului – criticul de teatru Radu Popescu – fusese un om de baza al edificiului cultural in epoca stalinista. „Generatia“ la care trimite Petru Popescu imi pare a fi limitata la odraslele „noii clase“, cei care – ca Petre Roman sau Adrian Nastase – urmau sa conduca Romania, unii politic, altii cultural. Amanuntul – uitat sau omis de Petru Popescu in textul sau – mi-ar permite sa afirm ceva de […]