Constantin Brancusi – Itzhak Danziger: o intilnire (IV)

Portretele in spirala facute de Brancusi lui Joyce (1926-1929), ca si autoportretul sau intitulat Oarecum, eu, cca 1929 (fig. 17), indica ceea ce Rosalind Krauss a numit „deflexia unei geometrii ideale“ in sculpturile lui Brancusi: „…cind confrunti multe din lucrarile lui, ai impresia ca vezi simple sfere sau cilindri sau elipsoizi care, intr-un fel, au fost deformati. Aceasta deformare e destul de usoara incit sa nu modifice calitatea volumului geometric luat ca un tot – o calitate unitara imposibil de analizat in esenta ei (cum poti analiza, de pilda, un cerc; cum il poti descompune in partile sale constitutive?). Si totusi, deformarea e destul de vizibila incit sa smulga volumul din sfera absoluta a geometriei pure si sa-l transfere in lumea variabila si accidentala a contingentului26. Astfel, in loc de o elipsa pura, infatisata ca un obiect abstract lipsit de o suprafata de sus sau de una de jos, Brancusi ofera privitorului Inceputul lumii, (1920)27. Formula „deflexiei unei geometrii ideale“ in sculpturile lui Brancusi ne poate ajuta sa intelegem sculpturile geometric-abstracte ale lui Danziger, ca, de pilda, Regele Pastor, 1966 (fig. 31), sau Platosa, 1969 (fig. 32). In aceste sculpturi, formele perfecte si lustruite ale alamei resping elementele aproape mecanice, […]