„Nifilistul

Nu voi scrie acum despre omul care neaga cu tarie, in cunostinta de cauza, un fenomen literar aberant ori un proces care, lasat sa se desfasoare, ar ameninta cu destructurarea fiinta literaturii. Caci el, prin asta, desparte valoarea de non-valoare, face, adica, axiologie. Limiteaza cit poate proliferarea imposturii, a kitschului, a uritului in lume. Intemeiat pe o cultura solida, dotat cu spirit critic mereu pus la incercare, riguros, aplicat si fin, el implineste o necesitate adinca a organismului literar: stabilirea si ierarhizarea valorilor si producerea de „anticorpi“ care sa-l fereasca de osificare, de narcisism devorator, de cadere in manierism si platitudine. Voi scrie despre negatorul sterp, a carui actiune pustieste, seamana confuzii si indoieli, lasa in urma bale, venin si sila. El neaga tot ce s-a scris ori s-ar putea scrie de aici inainte. Cind o face, clatina violent din cap, isi agita mina dreapta cu aratatorul intins acuzator; ochii mai ca ii sar din orbite si de sub ramele ochelarilor; o dira subtire de spuma ii apare la colturile gurii. Vorbele ies ingramadite, rostogolindu-se cu zgomot de tinichele aruncate pe scari. Una, insotita de ceva acru, urit mirositor, face explozie chiar in urechea ta: „Nu!“ N-are importanta ce neaga, […]