Praga, Copenhaga
Anul 2002 se va incheia cu o recolta bogata pentru partidul de guvernamint, chiar daca obiectivele fixate nu au fost toate respectate sau atinse. Este vorba, in primul rind, de revizuirea Constitutiei. Consecintele unui asemenea demers sint, mai cu seama din perspectiva modificarilor ce pot fi aduse in planul naturii regimului, extrem de importante. De altfel, dezbaterea declansata la inceputul acestui an cu privire la oportunitatea schimbarii anumitor prevederi din legea fundamentala a vizat, intr-o prima faza, mai cu seama aspectele legate de tipul de regim. In centrul discutiilor s-au aflat, de pilda, modalitatea de alegere a presedintelui, precum si atributiile pe care seful administratiei de la Cotroceni ar urma sa le aiba in viitoarea Constitutie. Chiar daca termenul initial – sfirsitul lui 2002 – nu a fost respectat, proiectul de revizuire a Constitutiei a capatat contururi suficient de clare. Puterea si Opozitia au adoptat, la aproximativ sase luni de la lansarea proiectului in sine, adica in luna iunie, un acord asupra platformei comune privind revizuirea Constitutiei. Punctele care au intrunit majoritatea se refereau in principal la conservarea numarului actual de parlamentari, precum si la diferentierea atributiilor celor doua Camere ale Parlamentului. Restul propunerilor de revizuire se orientau in directii […]