Polonia mea

S-ar cuveni sa incep printr-o marturisire: prin bunavointa imprudenta a unor prieteni (A.B., C.U., M.M., mai cu seama) m-am pomenit cu povara unei false competente – aceea de polonist. Explicatia e, altminteri, foarte simpla si e legata de momentul nasterii Fundatiei „A Treia Europa“. Povestea institutiei incepe cu un proiect – Dictionarul romanului central-european din secolul XX – care isi cauta „specialistii“. Daca sarcina coordonarii proiectului le revenea, pe cale naturala, promotorilor initiativei (profesorii Adriana Babeti si Cornel Ungureanu), mai complicata s-a dovedit gasirea „responsabililor zonali“, a celor, asadar, care sa se ocupe, respectiv, de literaturile fiecareia dintre tarile central-europene. Judecind cu luciditate, nimic nu m-ar fi predispus pentru literatura polona. Pe care totusi am inceput sa o studiez, doar asiduu la inceput, cu bucurie si admiratie in cele din urma. Am descoperit repede ca, in limba romana, sursele si bibliografia erau surprinzator de abundente si ca toti marii scriitori polonezi erau deja prezenti in cultura noastra, prin grija si efortul unor traducatori extraordinari ca Olga Zaicik, Ion Petrica, Stan Velea, Constantin Geambasu (pentru a nu-i pomeni decit pe cei pe care am avut onoarea de a-i cunoaste). Sper sa nu para o exagerare sau, mai rau, o necuviinta, dar […]