„Les Nijinski de la danse“
- 14-01-2002
- Nr. 151
-
Vivia SANDULESCU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Desi premii care sa confere prestigiu international personalitatilor din lumea dansului s-au mai atribuit de-a lungul anilor, de doi ani Premiile „Nijinski“ au devenit un echivalent al Oscar-urilor din cinema. Fondate de institutia Grimaldi Forum Monaco, acestea au fost atribuite in cadrul unor festivitati desfasurate in sala eleganta dar nu plina ochi a Monaco Dance Forum. Imbinind aristocratia gazdelor cu cea artistica, la crème de la crème a creatiei si interpretarii coregrafice, decernarea din seara zilei de 14 decembrie a facut parte dintr-un Festival de mare amploare, fiind transmisa in direct de postul de televiziune Mezzo, accesibil si noua. Scenografia serii semnata de Karl Lagerfeld, remarcabila prin simplitate, aportul unor sponsori cu greutate si parfum de lume buna (Chanel, Marie Claire, hmmmm…), tinutele sobre si elegante, intreaga atmosfera respira atentia speciala acordata dansului intr-un spatiu de traditie dar si deschis inovatiilor. Intr-un ritm alert (totul nu a durat mai mult de o ora si un sfert) si intr-o ordine deja standardizata, prezentatoarea Jeanne Moreau, o mare prietena a dansului, ii anunta pe cei care urmau sa deschida plicul-surpriza; pe un ecran mobil se derulau scurte secvente cu fiecare nominalizat; se anunta cistigatorul, care rostea citeva vorbe de multumire, iar intre […]