Zece ani de… amifrani

Ce-or fi astia „amifrani“? Oarece omuleti verzi? Niste fiinte ciudate care fac parte dintr-o societate secreta? Vreo secta noua (…si cu sergentul zece, s-ar putea completa, pentru a fi in linia manualelor scolare prealternative)? Mais oui. Sintem pe-aproape. De zece ani, „secta amifranilor“ respira. Pulseaza. Se manifesta cu frenezie debordanta, fara complexe. Actioneaza la suprafata, la vedere. Pe scena, in fata oricui doreste sa-si relaxeze mintea (nu chiar cea de pe urma) cu altceva decit cu scenete grobiene si poante ce dau apa la moara prostului gust si-i scarpina pe burta pe cei ce n-au in casa decit o carte, cea cu telefoane. „Amifranii“ sint niste homo ludens (la plural) care, in timp ce se joaca invata, invatindu-i si pe altii. Ei se aduna intotdeauna in inima orasului, adica in cladirea teatrului. Dupa „filozofia“ lor, teatrul este inima unei cetati. Florin Didilescu se numeste cel care, in urma cu zece ani, a lansat Festivalul Amifran (ar trebui sa traduca el chestia asta, s-o zica pa romaneste, altfel il poate paste vreo amenda, pastele ei!), festival deschis trupelor liceene de teatru in limba franceza, atit din tara cit si din strainatate. Si am constatat, cu placuta surprindere, ca se vorbeste bine […]