Pactul somatografic. Diseminarea corporala a ideii

Intr-un eseu intitulat Viata si ideea despre viata in literatura, publicat la inceputul toamnei trecute in paginile Observatorului cultural (si conceput ca o replica la o anterioara interventie a Monicai Spiridon), Daniel Vighi pune problema felului in care ideea si comentariul eseistic se pozitioneaza in raport cu spatiul epicului. In literatura noastra, cea scrisa din 1960 incoace, ar exista – potrivit opiniei autorului – doua moduri diferite de a trata aceasta relatie. Pe de o parte, poate fi detectata o viziune traditionala ilustrata de Marin Preda, Alexandru Ivasiuc si Nicolae Breban, pe de alta, se poate vorbi de o modalitate cu totul diferita, moderna probabil (autorul eseului nu precizeaza), prezenta in scrisul lui Radu Petrescu si Livius Ciocarlie. In primul caz, reflectia este exterioara epicului ca atare si ea conduce, de cele mai multe ori, la situatii artificiale: fluxul narativ e intrerupt pentru a face loc unor comentarii ideatice (privind istoria, destinul, relatia victima-calau etc.) care au rolul de a „innobila“ statutul autorului si al personajelor sale. In realitate, aceste comentarii sint cel mai adesea cu mult peste anvergura intelectuala a actantilor antrenati in joc, si ele nu fac altceva decit sa dea o falsa impresie despre natura umana, mai […]