FILM. Un (in)amic public (prea) serios
Tudor Caranfil lexicograf
- 28-01-2003
- Nr. 153
-
Valerian SAVA
- Arte
- 0 Comentarii
O editura de la Chisinau, din Basarabia reocupata de romanofobi, binemerita eroic (si) prin tiparirea unui Dictionar de filme romanesti. Editura se numeste Litera International, iar autorul textului tiparit – nici el lipsit de eroism – este prolificul bucurestean din bransa, Tudor Caranfil, aflat la a unsprezecea aparitie editoriala. Sub acest spot de intimpinare, sa observam totodata, din capul locului, ceea ce bucuresteanul insusi tine sa marcheze din prima pagina a Avertisment-ului, citind un adversar care l-ar fi taxat cindva ca „denigrator al filmului romanesc“. Autorul ar fi un fel de inamic public – greu insa de precizat al cui si de ce. Al filmului romanesc si al filmologiei e nedrept si prea mult spus, cel putin pentru motivul ca Tudor Caranfil are meritul de a fi tatal regizorului de film Nae Caranfil, cum e enuntat la lansarea cartii, glumind serios la Tirgul Gaudeamus, un alt inamic public, Calin Caliman (acesta definit indubitabil, sub aparenta contrara a amicului tuturor). Dupa unele texte polemice mai vechi, dintre care unul ii punea initialele in titlu („Poporul despicat de fulgerul artei“ sau Tudor Caranfil si serialul Lumini si umbre – Observator cultural Nr. 18 din iunie 2000), s-ar putea presupune ca imi este […]