INFO politic
- 25-02-2003
- Nr. 157
-
Raluca Alexandrescu
- CRONICA POLITICA
- 0 Comentarii
SAPTAMINA 17 – 23 FEBRUARIE – PSD continua sa-si inspecteze baronii. PSD si-a continuat seria de discutii cu liderii de filiale locale, notabila fiind demisia – cu trei zile inaintea „audierii“ – sefului filialei Vrancea, Marian Oprisan. Intr-un comunicat remis presei, Oprisan se plinge ca „am fost acuzat in permanenta ca sint baron. Daca eu sint baron, atunci cetatenii judetului Vrancea sint regii la curtea carora am slujit si voi sluji in continuare“. El isi motiveaza demisia cu dorinta de a nu pata imaginea partidului de guvernamint. „Doctrina PSD este crezul meu si nu renunt la calitatea de membru al acestui partid“, a declarat Marian Oprisan, acuzind presa de hartuire si de raspindire de informatii false pe socoteala sa. Oprisan si-a pastrat insa functia de presedinte al Consiliului Judetean, afirmind ca cele doua functii nu au nici o legatura. Presedintele PSD Adrian Nastase s-a declarat in general multumit de sefii sai de filiale si a multumit ironic presei pentru „antrenamentul“ unora dintre ei, neobisnuiti cu tirul de intrebari ale ziaristilor. De o remarca speciala a avut parte filiala Bucuresti – condusa de Dan Ioan Popescu – de care liderii PSD se pare ca sint nemultumiti. Nastase a declarat ca organizatia […]