Strategiile lui Traian Basescu
- 15-04-2003
- Nr. 164
-
Raluca Alexandrescu
- CRONICA POLITICA
- 0 Comentarii
Rezolvarea chestiunii ridicate de Traian Basescu in fata forurilor Internationalei Socialiste se apropie cu pasi repezi. Din pacate pentru liderul Partidului Democrat, deznodamintul nu pare a merge in directia pe care acesta si-ar fi dorit-o, ci mai degraba in cea favorabila Partidului Social-Democrat. Aflat, dupa cum s-a vazut in cursul vizitei presedintelui Internationalei Socialiste Antonio Guterres, mai degraba in gratiile familiei social-democrate europene, partidul lui Adrian Nastase a primit laude peste laude de la confratii intru doctrina, mai putin preocupati de orientarile doctrinare ale guvernarii PSD decit de propria politica reala. Astfel ca, in conferinta de presa sustinuta de cei doi la sfirsitul intrevederii, Guterres a putut declara ca Internationala Socialista se mindreste cu ce face PSD pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiei si ca duce aceasta tara catre structurile euroatlantice, observind, emotionat, si cit de preocupat este primul-ministru de suferintele populatiei si cit de animat este de dorinta de o feri de efectele secundare ale reformei. Pentru un cabinet care patroneaza cea mai dezastruoasa politica in domeniul sanatatii din 1989 incoace, se poate spune ca Adrian Nastase si aghiotantii sai, insarcinati cu construirea fatadelor de carton pictat pesediste, s-au descurcat mai mult decit bine. E drept ca un […]