Expunere de motive
- 06-05-2003
- Nr. 167
-
Adrian NASTASE
- INSTITUTII/PROGRAME
- 0 Comentarii
Printre principalele obiective ale Programului de guvernare pentru perioada 2001-2004 in domeniul culturii se afla intarirea si diversificarea preocuparilor institutionale pentru dezvoltarea si promovarea patrimoniului cultural national, pentru reactivarea sau crearea unor noi modalitati care sa faciliteze accesul celor mai largi categorii ale populatiei la actul de cultura, pentru realizarea egalitatii de sanse – indeosebi ale generatiei tinere si comunitatilor din mediul rural – la cunoasterea si insusirea valorilor spirituale ale poporului nostru, pentru participarea, in forme moderne si active, la viata culturala internationala, la procesul tot mai dinamic si diversificat al creatiei si comunicarii interculturale din lumea contemporana. Larga dezbatere nationala, organizata in anul 2002, despre problemele actuale ale culturii romanesti a evidentiat – atit in forumurile regionale, cit si cu prilejul Forumului National – deosebita receptivitate si imensul orizont de asteptare al comunitatii culturale din tara noastra fata de nevoia unei amplificari substantiale a atentiei pentru viata culturala nationala, pentru adoptarea unor modalitati innoite, racordate la spiritul si tehnologiile contemporaneitatii, de stimulare si comunicare a creatiei spirituale autohtone. In conformitate cu obiectivele asumate si aflate in derulare prin Programul de guvernare in domeniul culturii, ca si cu opiniile, argumentele si optiunile formulate de societatea civila si comunitatea creatorilor […]