Arta moderna prin ochii lui Roberto Longhi
- 03-06-2003
- Nr. 171
-
Ioana MAGUREANU
- Arte
- 0 Comentarii
Titlul principal al expozitiei de la Ravenna (De la Renoir la De Stael) ascunde, de fapt, adevaratul ei demers: mai putin o expozitie despre arta si artisti, evenimentul se focalizeaza pe ideea criticului de arta ca instaurator de destine artistice. Roberto Longhi (1890-1970), figura proeminenta a istoriei si a criticii de arta italiane, cercetator al artei ferrareze si mai ales al picturii caravaggiste, este aici urmarit in aventura sa intelectuala prin spatiul artei contemporane. Incepind cu operele care au marcat formatia tinarului Longhi (Renoir, Cézanne), parcursul expozitional traverseaza Avangarda secolului XX, ce se constituia sub ochii criticului: futuristii (Boccioni, Severini, Carra), al caror principal aparator a fost in primele sale scrieri, dar si reprezentantii picturii metafizice, fata de care Longhi se arata, de altfel, mai rezervat (de Chirico si din nou Carra, urmarindu-i evolutia artistica indeaproape). Pasaje critice insotesc operele, sugerind rolul extrem de important jucat de Longhi in miscarea artistica italiana. Prezent la toate Bienalele de la Venetia, sustinator al peisagistilor piemontezi (Fontanesi, Delleani), al „gruparii din strada Cavour“ (Scipione, Mafai, Antonietta Raphael), prieten al multora dintre artistii promovati: Renatto Guttuso, Carra, De Pisis, si mai ales Morandi, pe care il considera „cel mai mare pictor italian“, Longhi a […]