Thomas Mann. Auditii si auscultari

Ion IANOSI Thomas Mann Editura Trei, Bucuresti, 2002, f.p. Nu de putine ori am fost nevoit sa constat ca, oricite casete ori CD-uri ai agonisi, la un moment dat tot te plictisesti de muzica pe care o ai, o cunosti, o rulezi, si iti vine sa-ntrebi amuzat, desigur, dar nu fara o doza de ingrijorare savanta: ce mai punem? Un Platon, Symposion, editia Tuebneriana, ori din Nietzsche, un Zarathustra? Un Faust de Goethe? (Prea plastic acesta din urma, prea aservit vazului, ar spune Noica!) Dincolo de gluma propriu-zisa, ce speculeaza mai mult limitele tehnicii, ramine preocuparea, asociata unei propensiuni cvasidivinatorii, pentru muzica unei carti, pentru ceea ce este rezervat doar urechilor fine, nesubjugate ochiului. Caci nu este vorba aici de a ingina docil ceea ce se vadeste (sic!) a fi muzica, ci de a patrunde sunetul ascuns, dar deloc timid, al adincurilor. Tot astfel, in cartea filozofului Ion Ianosi Thomas Mann nu e vorba de a face hermeneutica unei opere lirice, adica a acelei literaturi care, in chip programatic, isi depoziteaza o parte din sensuri in efectul auditiv, in incantatie, onomatopee ori asonanta, ci de a reliefa liniile de forta ale compozitiei unei proze de mari dimensiuni. Or, cind afirma […]