Despre infantilizare

Vorbim atita despre globalizare. Nu putem adormi noptile de grija admiterii noastre in structurile euro-atlantice. Ne visam in Europa tuturor prosperitatilor, fantasmam cu privire la locul identitatii noastre intr-un continent al natiunilor partenere si egale la masa dialogului cultural. Etc. Mai voluntari sau mai nevoiti, sintem gata, macar teoretic, sa mai bifam inca o sarcina pe care comunitarii ne-o includ in caietul de teme. Dar reprezinta oare toate acestea semnele unei reale adeziuni romanesti la valorile, principiile si credintele apusene? Ce este mai autentic: discursul invaluit in flash-uri fotografice al unui prim-ministru roman sau al altuia, ori replicile din filmele lui Pintilie sau Caranfil referitoare la ce crede romanul mediu despre Europa „lor“, a celor de „dincolo“ de saracie, minciuna si neseriozitate? Ma tem ca mai credibil si mai adecvat realitatii este cel de-al doilea cuvint, al omului romanesc ce vorbeste gros si care gindeste cu smecherie. El este, pina la urma (si pina la… urna), cetateanul, el ar trebui sa fie intrebat daca „vrea“ in Europa, explicindu-i-se totodata ce inseamna sa fii in Europa… Caci Europa, Vestul, Occidentul nu rimeaza cu chiulangita cronica, nici cu „una spunem, alta facem“, nici cu sferturile academice nerespectate si nici cu mentalitatea celui […]