Retete pentru relatiile publice
- 03-02-2004
- Nr. 206
-
Dan STOICA
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Doug NEWSOM, Judy VanSLYKE TURK, Dean KRUCKEBERG Totul despre relatiile publice Editura Polirom, Colectia „Collegium“, Seria „Relatii publice si publicitate“, Iasi, 2003, 688 p., f.p. Avem convingerea ca, atit pentru teoreticienii comunicarii, cit si pentru practicienii din domeniul relatiilor publice, cartea de care ne ocupam este o lectura utila, indiferent de perspectiva fiecaruia asupra domeniului despre care, iata, avem sansa de a afla totul… In mare, aspectul este acela al unei carti de retete, unde retetele sint explicitate pentru o mai buna intelegere a optiunilor din diverse momente ale demersului. Acest gen de informatie are rolul ei determinant in argumentare: nimeni nu mai pune la indoiala eficacitatea masurii si, deci, necesitatea de a o aplica intocmai. Cartea celor trei americani – profesori itineranti, dupa cum ni se declara chiar din Prefata – este o suma bine structurata de retete pentru activitatea de relatii publice. Uneori, autorii fac apel, pentru intemeierea argumentarii pe credibilitatea autoritatii, la lecturi din autori cunoscuti din domenii ale stiintelor sociale; alteori, apar aluzii la lecturi pe care cititorul ar face bine sa le faca sau sa le refaca (dupa caz!), cum ar fi Republica lui Platon sau scrieri din Hegel, din Marx si Engels (da, da!), […]