Polii criticului
- 24-02-2004
- Nr. 209
-
Ion BUZERA
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Polul Nord e rationalitatea. In critica, acest cuvint simplu inseamna, intre altele: spirit geometric, aptitudine ierarhizanta, intentii constructive, disponibilitate „canonizanta“. „Scientism“ (in cazurile extreme: autist), metode, precizie, eficienta. Limpiditate a discursului, „a vedea clar in text si a spune clar ce vezi“ (Nicolae Manolescu). Aristotelism al gindirii, gospodarire atenta a „parcelelor“ literare. Implica spirit taxinomic, jubilatie a delimitarii. Aptitudine pentru sinteze, organizare impecabila, pe capitole si subcapitole, a lor. Paratexte, de obicei, voluminoase, justificative. Analize corecte, fara urma de epatare. Inductie, dar si deductie. Orientare preponderenta spre structurile (stabile) ale narativitatii sau spre cele similare, captarea oricarui fapt literar intr-o logica, fie ea si una – la limita – fuzzy. Origine luminoasa, diurna, previzibila a ideatiei. Gestatie, in genere, fara probleme, spontana, evitind cu abilitate riscurile, a solutiilor interpretative. De unde: luarea in calcul mai ales a „efectelor“, „pragmatismelor“, „actiunilor“ literare. Fenomenologie a exactitudinii in scriitura. Dar si: riscurile intepenirii in algoritmi uzati, incremenirea in proiecte de trecut, inabilitatea sau imposibilitatea depasirii propriului idiom, exercitiul mecanic al interpretarii, utilizarea mai degraba a poeticilor decit a hermeneuticilor ca instrumente-cheie exploratorii, a expectatiei descriptivului in dauna curajului initiativei exegetice. Interpretarea ca speraclu, candoarea credintei ca s-au rezolvat „enigmele textuale“, in conditiile in […]