O crima impotriva umanitatii
De ce isi pling armenii martirii la 24 aprilie
- 20-04-2004
- Nr. 217
-
A. SAHAGHIAN
- Actualitate
- 0 Comentarii
1. Genocidul – un fenomen al secolului XX Istoria omenirii a consemnat numeroase omoruri in masa pe timp de razboi petrecute pe teatrul operatiunilor militare. Este insa o „cucerire“ a secolului XX sa fie ucisi civili neparticipanti la lupte, departe de front, neinarmati si chiar necombatanti, femei, batrini si copii. Este o inovatie a secolului XX ca omorurile in masa sa fie planificate centralizat de guvernul insusi. Statisticile intocmite de istoricii americani au aratat ca in decursul secolului trecut au murit in lume mult mai multe persoane civile decit militare. Multi dintre civili au fost victime ale unor guverne conduse de grupuri doctrinare care isi ucideau, in numele unor idei fanatice, propriii cetateni civili, situati departe de linia frontului. Vina acestora era faptul ca se diferentiau prin rasa, religie, nationalitate sau optiune politica de clica de la putere, care considera ca singura solutie este distrugerea fizica a „adversarilor“. O asemenea operatiune de distrugere a fost organizata si pusa in practica impotriva armenilor de catre „junii turci“ care pusesera mina pe putere in Turcia in timpul primului razboi mondial (1914-1918). Aceasta grupare extremista a activat ilegal in Imperiul Otoman si, la un congres secret care a avut loc la Salonic, a […]