Teatre mici, ambitii mari

Cum altfel decit in ritm de vals te poti invirti prin Viena – unul interior, mental –, dar nu s-ar mira nimeni nici daca ai valsa „pe bune“. Ar fi un semn de admiratie neostoita fata de fostul imperiu al absolutismului unde azi ai senzatia ca de aici incepe „balcanismul“, chiar daca aproape pe fiecare strada si straduta bine maturate te lovesti de silueta, din carton, a lui Mozart, nerusinat de bine hranit, dodolot si rubicond, care te imbie, emanind parfumuri din hainele-i scumpe si dantelate, sa cumperi bomboanele ce-i poarta numele. Ca si cum viata i-ar fi fost alcatuita dintr-un sir de zile din ciocolata cu un sfirsit apologetic, inecat in frisca. (La Bruges, am vazut un „exercitiu de admiratie“ mai dihai! La intrarea intr-un local dragut, pe-o tabla neagra scria, cu litere mari, ca se serveste toata ziua… Biftec Mozart!) In fata primariei, o delicata balerina imbracata in alb baleta pe un vals de Strauss (tatal, fiul sau nepotul, asta nu mai are importanta), iar turisti japonezi fotografiau cu infrigurare. Vis-à-vis e Burgtheater, pe aproape Volkstheater si chiar Theater in der Josefstadt. Teatre mari, cu repertoriu, in general clasic, jucat intr-o maniera amintind de Max Reinhardt, care si […]