Casa Alba la televizor

Ca filoamerican declarat, nu ma jenez deloc sa recunosc (nici n-o fac pentru prima oara!) ca ma uit cu mare placere la seriale de televiziune venite peste Ocean. Nu la soap operas si sitcom-uri (seriale „de familie“ sau comedii cu hohotele publicului inregistrate in coloana sonora!), ci la foiletoane din „noul val“ politist (NYPD Blue, Homicide etc.), care arata cam de un deceniu incoace cu totul altfel decit serialele naive din perioada copilariei noastre (Mannix si altele), sau la povesti cu procurori si avocati, din nou la moda in anii ’90 (Law and Order, Murder One…). (Mai este si formula jumatate realista-jumatate parabolica a spitalelor ca „lume in mic“, dar cu de toate, ca-n „lumea mare“: vezi E.M. sau Chicago Hope; cel dintii, care poarta in titlu prescurtarea de la „Emergency Room“, adica – in englezeste – Camera de garda, tradus la noi ca Spitalul de urgenta, a fost imaginat de Michael Crichton, unul dintre cei mai buni prozatori americani „de consum“ ai perioadei, autor – intre altele – al Jurrasic Park-ului.) S-ar putea face analize foarte interesante – si estetice, si „contextuale“, sociologizante, culturale – asupra spectaculoasei complexitati a acestor produse „de consum“, „cu reteta“, asupra modului in care, […]