Cum este sa fii feminista in Romania?
sau Despre starea de normalitate a feminismului romanesc
- 19-10-2004
- Nr. 243
-
Mihaela FRUNZA
- SOCIETATE
- 0 Comentarii
In urma cu citeva luni am luat masa cu un cuplu de tineri universitari de la Viena – ea romanca, el austriac, extrem de simpatici si de interesati de ce se (mai) intimpla prin peisajul cultural romanesc. Dupa citeva replici de tatonare despre vreme si meniul restaurantului, ea si-a luat inima in dinti si mi-a spus, pe un ton precaut, ca si cind nu ar fi vrut cumva sa ma jigneasca: „Am auzit despre tine ca esti feminista“. Amuzata, am confirmat. Amindoi au continuat, extrem de curiosi: „Si cum e?? Cum e sa fii feminista in Romania??“. Intimplarea mi-a revenit in minte citind dezbaterea din numarul 240 al Observatorului… despre starea feminismului romanesc. Nu cred ca am nici acum, cum nu am avut nici in acel moment, un raspuns persuasiv, de tip reteta, pentru aceasta intrebare. Dupa cum nu as putea propune un astfel de raspuns nici pentru alte intrebari „grele“, la fel de generice, care m-ar putea viza, de tipul: Cum e sa fii tinar/a in Romania? Cum e sa fii profesor/profesoara in Romania? Cum e sa fii barbat/femeie in Romania? De ce? In primul rind, pentru ca nu vad deosebirea dintre ele. Pentru mine, ca subiect generic, purtator […]